Împrumutul bancar pentru firme: cum îl obții?

Înainte să afli cum obții împrumutul bancar trebuie să știi că avem două variante: 1. o variantă supra-simplificată a conceptului și 2. o variantă detaliată. Alege versiunea pe care vrei să o citești folosind link-urile de mai sus.

Varianta supra-simplificată

Împrumutul bancar este una din modalitățile principale de finanțare (și cel mai folosit). Din nefericire nu foarte multă lume nu știe procesul prin care trebuie să treacă pentru a primi un credit așa că vom simplifica procesul pentru tine!

Pasul 1: Mergi la bancă și spune că vrei un credit (nu ai nevoie de documente momentan)

Vizitează banca la care ai deschis contul pentru firmă inițial, pentru că e posibil să primești câteva beneficii la credit. Ulterior vizitează alte 2-3 bănci pentru a vedea și oferta lor (dacă vrei să împumuți o sumă mare, diferența dintre 5% dobândă și 5,5% dobândă este semnificativă).

Cere de la bancă următoarele lucruri:

1. Tabelus de comisioane
2. Dobânda
3. DAE-ul pentru credit (Dobânda anuală efectivă): ai grijă, poate fi diferit de dobânda precizată în contract. Vezi ce e DAE aici.
4. Condițiile de creditare
5. Actele necesare pentru obținerea împrumutului

După ce vorbești cu un reprezentant, vei avea o idee puțin mai clară a ce trebuie să faci (depinde foarte mult de tipul de afaceri, mai multe detalii în secțiunea detaliată). Dacă îndeplinești condițiile atunci poți merge la pasul următor.

Pasul 2: Depune cererea de creditare

Odată ce știi că îndeplinești condițiile trebuie să faci documentația legală. În secțiunea detaliată găsești ce acte trebuie să depui de obicei.

Analiza economico-financiară

După ce ai depus documentele, trebuie să aștepți ca banca să facă analiza economico-financiară a firmei tale. Aici nu vom intra în detalii deoarece e un pas pe care îl face banca. Dacă totuși vrei să te informezi cu privire la analiză, vezi secțiunea detaliată mai jos!

Pasul 3: Aprobarea sau respingerea cererii de creditare (împrumut)

Pe baza analizei economico-financiare, banca poate să îți accepte creditul (și mergi la etapa următoare) sau ți-l poate respinge, deoarece consideră că firma ta nu va fi capabilă să plătească împrumutul.

De obicei durează 10-15 zile lucrătoare de la data predării cererii de credit până la aprobarea sau respingerea creditului, deoarece analiza este una complexă!

Pasul 4: Negocierea dobânzii și semnarea contractului

În funcție de dimensiunea creditului pe care îl obții, trebuie să știi că poți negocia dobânda înainte de semnarea contractului. Din nefericire sumele care îți dau posibilitatea de negociere sunt destul de mari (undeva peste 500.000€).

Odată negociată dobânda se semnează contractul și oficial ai preluat un credit!

Pasul 5: Acordarea creditului

După ce ai semnat contractul banca îți va oferi banii într-un timp stabilit. În funcție de suma pe care o împrumuți, poate dura mai mult sau mai puțin până intrii în posesia banilor. Ține minte că băncile de obicei nu țin foarte multe lichidități (bani cash) în inventar ci îi investesc și uneori (dacă sumele sunt mari) poate dura până primești banii.

Pasul 6: Restituirea creditului

După ce ai primit banii, trebuie să începi să restitui creditul (adică să îl plătești înapoi). Plata se face de obicei lunar, la dobânda stabilită.

Aceasta a fost varianta supra-simplificată a “Cum obții un credit de la bancă”. Deoarece am vrut să fim cât se poate de simpli și ușor de înțeles, e posibil să fi omis câteva detalii, deaceea am scris varianta detaliată pe care o poți găsi mai jos!

Varianta detaliată

Împrumutul bancar constituie una dintre principalele modalități prin care un agent economic poate obține finanțarea de care are nevoie. Desigur, pe lângă aceasta, mai există și alte surse de finanțare (detalii aici) ce pot fi avute în vedere. Dacă însă s-a ajuns la concluzia că finanțarea bancară reprezintă cea mai bună alternativă, atunci este necesar să cunoaștem procedurile generale (fiecare instituție de credit prezintă anumite particularități) ce trebuie urmate pentru a obține un credit.

Pasul 1: Mergi la bancă și spune că vrei un credit (nu ai nevoie de documente momentan)

Astfel, primul pas constă în a contacta reprezentații băncii (personal sau prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice) și a iniția o primă discuție despre accesarea unui împrumut.

De regulă, nu se completează niciun document, scopul fiind acela de a identifica profilul potențialului client (denumirea companiei, industria în care activează, concurența, structura acționariatului, managementul, necesitatea pentru care dorește să contracteze creditul, garanțiile ce pot fi constituite în favoarea băncii etc.)  și dacă acesta îndeplinește condițiile minime stabilite de către bancă.

Important de menționat este că acest pas se poate face în cazul fiecărei instituții de credit, pentru a identifica cea mai atractivă ofertă. Nu în ultimul rând, băncile fac publice diverse oferte de creditare (în funcție de posibilele nevoi ale persoanei juridice) care pot fi comparate pentru a se alege cea mai bună alternativă.

Pasul 2: Depune cererea de creditare

A doua etapă constă de regulă în depunerea de către solicitant a cererii de creditare și a documentației solicitate de bănci, precum și efectuarea unei analize de către instituția de credit pe baza acestora. Cu toate că există mici diferențe în funcție de bancă (unele solicită mai multe documente, pe când altele consideră necesare mai puține).

Documentele necesare

1. Certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului și numărul fiscal (codul unic de înregistrare fiscală);

2. Contractul de asociere și statutul societății actualizate;

3. Bilanțul contabil aprobat și contul de rezultate (de profit sau pierdere) pe ultimii doi ani;

4. Balanța de verificare aferentă ultimelor două luni;

5. Documente care să demonstreze cuantumul creditului și destinația acestuia (facturi, contracte, studii de fezabilitate etc.)

6. Situația creditelor angajate (dacă este cazul);

7. Aprobarea Consiliului de Administrație sau a AGA pentru contractarea creditului;

8. Acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscului de Credit;

9. Alte documente pe care ți le poate cere banca (variază în funcție de caz).

Odată ce a fost depusă documentația, bancă urmează, pe baza procedurilor sale interne, să analizeze din punct de vedere cantitativ (economico – financiar) și calitativ (nefinanciar) respectiva afacere pentru a îi determina bonitatea (capacitatea acesteia de a face față plății principalului și a dobânzilor).

Analiza economico-financiară

Analiza economico – financiară se bazează pe determinarea unui set de indicatori care vor surprinde principalele aspecte ce privesc sustenabilitatea și profitabilitatea afacerii, după cum urmează:

1. Solvabilitatea patrimonială

Reprezintă ponderea surselor proprii ale firmei în totalul pasivelor acesteia. Se determină după formula S_p = (CP/P)*100, unde S_p – solvabilitatea patrimonială, CP – capitalul propriu și P – total pasiv. Literatura de specialitate consideră valoarea de 30% ca fiind optimă. Un rezultat inferior indică faptul că societatea își finanțează cheltuielile preponderent pe baza datoriilor, constituind un semnal negativ pentru bancă (deoarece sunt șanse considerabile ca firma să nu își poată îndeplini obligațiile dacă va fi creditată). În schimb, o valoare apropiată de unitate indică faptul că sursele proprii sunt cele care predomină în finanțarea cheltuielilor.

2. Indicatori de lichiditate

Aceștia reflectă măsura în care o firmă poate face față obligațiilor sale pe termen scurt și foarte scurt. Putem vorbi despre trei rate de lichiditate, după cum urmează:

A. Lichiditatea generală

Denumită și rata curentă, aceasta se calculează după formula L_G = (Active curente/Pasive curente)*100 și arată în ce proporție activele cele mai lichidabile pot acoperi datoriile pe termen scurt. În categoria activelor curente se includ stocurile, creanțele, valorile mobiliare (acțiuni, obligațiuni, cecuri etc.) lichide (care pot fi transformate în bani foarte repede și fără o pierdere semnificativă de valoare – adică taxe sau penalități) și disponibilitățile firmei din conturi. Pe de altă parte, pasivele curente fac trimitere către datoriile către furnizori, salariați, creditele pe termen scurt și cele pe termen lung cu scadența apropiată de momentul avut în vedere. De regulă, se consideră că firma are o situație stabilă când indicatorul ia valori în intervalul 2 – 2,5.

B. Lichiditatea rapidă („testul acid”)

Se determină similar, diferența constând în eliminarea stocurilor din cadrul activelor curente: L_R = [(Active curente – Stocuri)/Pasive curente]*100. Motivul este acela că stocurile sunt mai puțin lichide și de multe ori se vând sub valoarea lor reală. Valoarea optimă a acestui indicator este de 0,8 (80%).

C. Lichiditatea imediată (rata cash)

Se obține în aceeași manieră, dar eliminând de această dată (pe lângă stocuri) și creanțele firmei. Aceasta deoarece aproape fiecare firmă s-a confruntat cu situația în care sumele la care ar fi fost îndreptățită nu au fost încasate la scadență, întâmpinând astfel dificultăți în onorarea propriilor datorii. Formula este următoarea: L_I = [(Active curente – Stocuri – Creanțe)/Pasive curente]*100. Ca valoare de referință, literatura recomandă ca aceasta să nu fie mai mică de 0,2 (20%).

3. Indicatori ai echilibrului financiar

A. Gradul de îndatorare

Reprezintă ponderea datoriilor totale în finanțarea activelor (cu alte cuvinte, ce procent din totalul resurselor firmei provine din credite) și se determină după formula: G_I = Datorii totale/Active totale. În literatura de specialitate se consideră că valoarea optimă nu trebuie să depășească 70%, în caz contrar fiind evident că firma este foarte îndatorată și se poate confrunta cu dificultăți în rambursarea lor.

B. Rata de acoperire a dobânzilor

Poate fi calculat atât pentru firmele deja îndatorate, dar poate fi determinat și pentru a realiza estimări cu privire la impactul pe care l-ar avea dobânzile aferente creditului asupra activității firmei. Acest indicator arată în ce mărimea cu care încasările pot scădea fără a pune probleme financiare societății. Formula de calcul este următoarea: R_ad = [(Profit brut + cheltuieli cu dobânzile)/Cheltuieli cu dobânzile]*100.

4. Indicatori de rentabilitate

A. Rata profitului

Se poate calcula atât în funcție de profitul brut, cât și în funcție de cel net. Reprezintă profitul obținut la o unitate monetară din cifra de afaceri, după cum reiese din formula de calcul: R_p = (Profitul brut (net)/Cifra de afaceri)*100. Este bine ca valoarea indicatorului să fie cât mai mare, neputând vorbi în acest caz de un reper.

B. Rentabilitatea activelor (Return on assets – ROA)

Denumită și rentabilitatea investițiilor, se cuantifică raportând profitul net la activul total și exprimă rentabilitatea întregului capital (propriu și împrumutat): ROA = (Profitul net/Activ total)*100. Ca valoare de referință, poate fi avut în vedere intervalul 1-3%.

C. Rentabilitatea financiară (Return on equity – ROE)

Este cunoscută și rentabilitatea capitalului propriu, fiind obținută aplicând formula: ROE = (Profitul net/Capitalul propriu)*100. Acesta semnifică rentabilitatea obținută ca urmare a investirii resurselor provenite de la acționari, literatura de specialitate considerând intervalul 15 – 20% ca fiind optimul.

Este bine de știut că băncile pot opta și pentru calculul altor indicatori în evaluarea firmei din punct de vedere financiar. De asemenea, este posibil ca procedurile interne să prevadă alte valori de referință pentru indicatorii utilizați.

Pe de altă parte, analiza calitativă (nefinanciară) prezintă importanță deoarece instituția de credit poate contura mai bine profilul solicitantului prin prisma credibilității pe care acesta o induce, referindu-ne mai ales la echipa managerială sau la antreprenor. În acest sens, analiza nefinanciară se bazează pe o serie de factori prezenți atât în interior companiei, cât și în mediul în care aceasta operează. Aceștia pot fi grupați astfel:

1.  Factori interni:

A. Managementul;

Se pune accentul mai ales pe experiența și pregătirea profesională a acestuia. De asemenea se urmărește dacă managementul este realizat de o echipă sau o singură persoană și dacă dețin sau nu participații la capitalul societății. Nu în ultimul rând, banca are în vedere și capacitatea conducerii de a-și respecta obligațiile.

B. Activitatea firmei

Sunt avute în vedere atât caracterul activității (periodică sau permanentă), cât și evoluția în ansamblu a acesteia. De asemenea, prezintă interes natura produselor (de bază, de lux etc.), principalii clienți, politica de preț, personalul angajat.

C. Strategia

De regulă, băncile percep pozitiv existența unui plan de dezvoltare pe termen mediu și lung, precum și precizarea modalității concrete de implementare. De asemenea, prezintă un avantaj și existența unei strategii alternative, în cazul în care cea inițială (din diferite motive) nu a putut aduce rezultatele sperate.

2. Factori externi:

A. Industria în care activează societatea (competitivitatea, nivelul general al profitabilității, gradul de tehnologizare, legislația etc.);

B. Impactul legislației asupra întreprinderii;

C. Influența factorilor macroeconomici (inflație, curs de schimb, rata dobânzii etc.);

D. Poziția georgrafică (piața de desfacere, infrastructura necesară, aprovizionarea, gradul de dezvoltare a regiunii etc.);

E. Caracteristice pieței țintă.  

Odată ce au fost finalizate cele două analize, băncile acordă punctaje pentru fiecare componentă, rezultând în urma însumării un punctaj total. Această metodă este frecvent utilizată de către instituțiile de credit și poată denumirea de credit scoring. În funcție de acesta, firmele solicitante primesc un rating (sunt încadrate într-o grupă de bonitate) care va influența condițiile de acordare a creditului sau chiar acordarea creditului însuși. În general există cinci astfel de grupe (de la A la E, unde A reprezintă solicitanții cu cele mai bune rezultate, iar E pe cei cu rezultate modeste). 

De asemenea, în vederea acordării creditului, banca va solicita garanții care să acopere valoarea solicitată în cazul în care viitorul debitor va fi în incapacitate de a-și onora obligațiile. De obicei, aceste garanții sunt precizate în cererea de creditare și pot fi de mai multe feluri. Mai precis, este vorba despre garanțiile reale, garanțiile personale  și alte garanții.

Garanțiile reale includ la rândul lor ipoteca și gajul. Ipoteca este o garanție imobiliară ce nu implică și deposedarea de imobil. Trebuie știut faptul că pot fi aduse ca garanții doar imobilele deținute în prezent, nu și cele care urmează să intre în proprietatea debitorului în viitor. Gajul pe de altă parte se referă la bunuri mobile și poate fi cu deposedare (când bunurile – cum ar fi picturi, pietre și metale prețioase etc. – vor rămâne în custodia băncii până la rambursarea creditului) sau fără deposedare (se aplică îndeosebi în cazul produselor agroalimentare în curs de realizare sau deja culese și a materiilor prime în curs de producție sau produse și stocate).

Garanțiile personale reprezintă angajamente asumate de persoane fizice sau juridice prin care se obligă să preia sarcina debitorului în cazul în care acesta nu poate sau nu dorește să o execute. Acest tip de garanție mai poartă denumirea de fidejusiune sau cauțiune. De reținut este că persoana care garantează pentru debitor răspunde cu întreg patrimoniul său (adică toată averea sa).

Pe lângă acestea, mai pot fi constituite și alte garanții. Ne referim aici la gajul general ce reprezintă dreptul tuturor creditorilor față de patrimoniul debitorului (în limita creanțelor pe care le dețin), dar și la depozitele bancare (în monedă națională sau valute). Indiferent de tipul garanției, acestea se consemnează printr-un contract distinct față de cel de creditare.

Pasul 3: Aprobarea sau respingerea cererii de creditare (împrumut)

Etapa a treia  marchează aprobarea sau nu de către bancă a creditului. Pe baza analizei sale, aceasta informează în scris solicitantul într-un termen rezonabil (10 – 15 zile lucrătoare) în legătură cu decizia finală. Dacă banca nu aprobă cererea, acest lucru va fi precizat, însă fără a menționa și motivele (deoarece există posibilitatea ca solicitantul să încerce să-și „cosmetizeze” punctele slabe și să aplice pentru un credit la o altă bancă).

Pasul 4: Negocierea dobânzii și semnarea contractului

Dacă însă cererea a fost acceptată, urmează etapa a patra în care se negociază costul creditului (dobânda) și se perfectează contractul. Dacă persoanele fizice pot negocia doar o parte din prevederile contractului, persoanele juridice pot negocia aproape fiecare prevedere (cu cât agentul economic are o putere financiară mai mare, cu atât și puterea de negociere a acestuia crește). Putem aminti aici perioada de grație, scadența ratelor, condițiile de rambursare anticipată, condițiile unei eventuale refinanțări etc.

Pasul 5: Acordarea creditului

După ce părțile semnează contractul și finalizează toate formalitățile, urmează acordarea creditului care constituie etapa a cincea. Astfel, într-o primă fază, banca își asumă angajamentul de a pune la dispoziția beneficiarului suma convenită, urmând ca aceasta să fie efectiv acordată după câteva zile.

După acordare, debitorul are obligația de a-și achita la timp ratele în condițiile stipulate în contract până în momentul rambursării integrale a creditului. Periodic, sau ori de câte ori consideră necesar, banca va inspecta modul de utilizare a creditului pentru a se asigura că respectă destinația declarată în contract. De asemenea, aceasta are dreptul de a verifica dacă garanțiile declarate (care nu se află în custodia sa) există și sunt păstrate. În eventualitatea în care se constată nereguli, se va dispune remedierea situației într-o perioadă convenită de părți. Dacă însă debitorul nu se conformează, banca are dreptul de a impune penalități și sancțiuni până la întreruperea contractului și solicitarea rambursării imediate (de multe ori prin executare silită).

Împrumutul bancar constituie modalitatea cea cunoscută de finanțare și poate ajuta o afacere să se dezvolte armonios, impunându-se desigur ca parteneriatul dintre bănci și clienți să se bazeze pe încrederea ce derivă din îndeplinirea cu profesionalism și promptitudine a obligațiilor reciproc asumate.